Săptămâna asta, frigul ne ascunde pașii pe drumuri cât mai
scurte spre căldura de acasă, spre focul de la gura sobei, spre amintiri, spre
ulița copilăriei.
E o umilă și neștiută
uliță de margine de târg. Nu răsfață ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi
de verdeață și nici nu ispitește pasul cu caldarâmul sonor. E firavă și goală:
e numai pământ și pietre. Ea se slujește singură. Își toarnă apă de ploaie prin
uluce, își potrivește părul cu vrăbii și chipul ei firesc e.
Cu aburi de ger în păr și rotocoale calde în cești, ne lăsăm
furați de amintirea vacanțelor de vară, fără griji, cu vise și zumzăit vesel.
O adiere de vânt izbucnită
fără veste, ca un joc de ape din pământ, înfioră gleznele Ioanei; îi înflori
mirat rochia albastră, golindu-i până peste genunchi tulpinele vii ale
picioarelor și-i întortoche luminos șuvițele aurii ca pe o boabă mare de polen
într-o roire de bondari.
Am coborât cu ochii minții în grădina albită de zarzări, am
simțit răcoarea ce curgea pe prundul stelelor și am adunat în palmă lacrimile
zorilor.
Cu un avânt în care
toate izvoarele copilăriei, slobode, se dezlănțuiră, Ștefănel sări pe bancă,
își cufundă fața între crengi și, cuprinzând-o cu amândouă mâinile pe cea mai
plină, o strânse așa de tare, o sărută atât de aprig…încât zarzărul începu să
plângă, albindu-i părul, obrajii, hainele și banca…
Cartea Pe ulițele
copilăriei, de Ionel Teodoreanu, am citit-o dintr-o suflare, într-o oră,
dar am rămas cu emoții intense care au durat zile întregi, purtându-mă cu
gândul la ulițele copilăriei mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu