Limbile de foc dansau sălbatic și neordonat în
șemineul din piatră albă-gri. Peștele portughez se cocea lenos în cuptor
răspândind arome dulci. Creierul meu prea obosit de atâta vacanță și odihnă. Cartea
cumpărată pentru a-mi umple vacanța s-a dovedit a fi prea puțină pentru foamea
mea de cuvinte ținută legată până nu demult. Am coborât în garaj și am răsfoit
în cutiile cu cărți nedespachetate încă. Creierul meu vroia ceva frumos și
senin după furtuna care mi-a naufragiat sufletul chiar înainte de cumpăna
dintre ani.
Deși multă vreme am ignorat și am luat în
derâdere cartea care explică de ce dragostea durează doar trei ani, ironia
cinismului meu m-a făcut să înhăț cartea, să mă așez în fotoliul nou
achiziționat de prietenii mei care m-au găzduit cu atâta drag și mi-au oblojit
rănile cu cea mai frumoasă vacanță din ultimii ani.
O carte ușor de citit, într-o seară leneșă din
noul an, cu foc în șemineu, luminițe pe brad și mirosuri amețitoare și
binevenite pentru o gurmandă.
Cartea, cu pagini gălbui și rânduri rare, m-a
amuzat și mi-a dezmorțit întrebări ca muștele din geam la sfârșit de iarnă. De ce
oamenii se căsătoresc? De ce la nuntă ești înconjurat de un alai numeros, iar
la divorț, când ai mai mare nevoie, nu vine nimeni să te susțină? De ce oamenii
se mint și mai ales, poți trăi alături de aceeași persoană viața întreagă?
O carte care respinge ideea căsătoriei și a
monogamiei. ”De unde mi se trage această
dureroasă obsesie: să te dai peste cap ca să fii fericit cu o singură
persoană?....Căsătoria este ca și cum ai mânca la toate mesele caviar: o
indigestie cauzată de făptura adorată până la îngrețoșare. Hai, mai ia puțin,
da? Ce? Nu mai poți?”
Marc, personajul central, un bărbat de 30 de
ani, care se consideră deja bătrân și, se pare că are o plăcere din a se
auto-condamna la suferință. Proaspăt divorțat, luptă cu propriile frustrări și
paradoxuri. Suferea că se simțea închis în acea căsătorie cu Ana, ”o
aristocrată de porțelan, o frumusețe nemaiîntâlnită”; apoi suferea când
devenise liber, la 3 ani de la căsătoria cu Ana.
Marc era convins că dragostea durează doar
trei ani și trecea prin trei etape: primul an e pasiune, al doilea tandrețe, iar
al treilea plictiseală și ”îndrăgosteală” de altă femeie pentru alți trei ani.
”Dragostea
e o catastrofă magnifică: să știi că te îndrepți cu toată viteza spre un zid și
totuși să accelerezi, să alergi către pierzanie cu zâmbetul pe buze; să aștepți,
plin de curiozitate, clipa când se va alege praful de toate. Dragostea este
singura decepție programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei
mereu și mereu”, crede Marc, care a cedat în fața unui tricou negru mulat
pe corpul unei femei ”înaltă și jucăușă ca un paratrăsnet”.
Abia spre sfârșitul cărții am găsit replica pe
care o căutam: Dragostea durează cât
trebuie să dureze. Dar, dacă vrei să dureze, cred că trebuie să te obișnuiești
cu gândul că o să te plictisești ca la carte. Trebuie să-ți găsești persoana cu
care ai chef să-ți împarți lehamitea. De vreme ce pasiunea eternă nu există,
măcar să căutăm o plictiseală agreabilă.
